Ne-am mai curățat puțin

Recunosc că am avut un sentiment reconfortant să-l aud pe Marian Oprișan de la PSD declarându-se „absolut șocat” de faptele reprobabile ale mai tânărului său coleg vrâncean, deputatul PDL Alin Trășculescu. Asta-i atitudinea pe care toți căpitanii de județ trebuie s-o aibă în fața corupției. Astfel de practici nu trebuie tolerate, mai ales când coruptul dovedește un individualism feroce, care nu face bine colectivului.

La fel de plăcut impresionat am fost de atitudinea fermă a doamnei Elena Udrea, care luând fenomenul diacronic, ne-a reamintit într-un comunicat că a cerut public încă din 2010 ca nimeni să nu-i mai folosească numele când face trafic de influență. „Este regretabil că se întâmplă asemenea lucruri”, constată cu o undă de tristețe doamna. Se vede treaba că, și după apelul din 2010, unii încă îi mai poartă o vie amintire.

Ca de exemplu cei de la televizor. Dar și ei s-au depășit azi pe sine. Am devenit mai încrezător în România când am auzit că instituțiile statului își fac treaba și că DNA-ul a început să nu mai facă poliție politică (spre deosebire de ANI care se ia în continuare de USL, dovedind o acută lipsă de înțelegere a realităților socio-politice actuale). Doar o moderatoare vigilentă s-a întrebat insidios cum se face de flagrantul s-a executat fix la începutul campaniei electorale, moment în care dl. Oprișan a adus-o la realitate: „Credeți că un flagrant se poate face când vrea DNA-ul sau când se întrunesc elementele constitutive?!” De, jargon profesional.

Mutând discuția pe terenul profesioniștilor, eu refuz să cred că dl. Trășculescu este în neregulă. Păi să fi scăpat el de Comisia de Castitate a doamnei Macovei dacă avea vreo pată undeva?

C-așa-i viața-n România, unii cu candoarea, alții cu ipocrizia.